Xenofan s-a născut la Colophon, în Asia mică, aproape de Samos şi Milet, în jurul anului 580 a.e.n. Este foarte probabil să-l fi cunoscut pe Anaximandru. Părăseşte cetatea natală în jurul anului 540 a.e.n. datorită ocupaţiei mezilor şi se îndreaptă spre Italia, unde se stabileşte pentru o perioadă. Se pare că nu a rămas prea mult în această zonă şi a continuat să călătorească până la o vârstă înaintată. A scris opere în versuri, diferenţiindu-se de filosofii ionici. Ne sunt cunoscute "Elegiile", "Satirile" şi un poem "Despre natură". Deşi nu sunt dovezi concrete că ar fi poposit în Eleea, este considerat de către tradiţia filosofică primul gânditor al Şcolii eleate.
"Un Zeu este cel mai mare printre zei şi oameni, incomparabil ca figură sau ca idee cu muritorii". Una dintre cele mai importante contribuţii aduse de acest filosof dezvoltării gândirii este atitudinea sa împotriva oricărei antropomorfizări a divinităţii. În acest sens el polemizează cu poeţii Greciei antice, în special cu Herodot şi Hesiod, pe care îi considera principalii vinovaţi de a fi atribuit zeilor forme şi comportamente umane (hoţii, adultere, înşelăciuni), nedemne unor astfel de fiinţe. Xenofan considera că toate aceste manifestări şi gesturi atribuite zeilor i-au determinat pe oameni să creadă că aceştia s-au născut, că se îmbracă. că vorbesc limba lor şi că au aspect uman. În mod sigur Xenofan se referă la multitudinea statuilor prezente în templele greceşti şi care erau considerate reprezentări ale acestor divinităţi. Filosoful din Colophon scrie că dacă animalele ar avea măini şi ar sclupta zeii le-ar da în mod sigur forme de animale, aşa cum de altfel şi etiopienii care sunt negri i-ar picta cu această culoare.
În afară de această atitudine ostilă antropomorfizării, Xenofan încearcă să delimitizeze diferitele explicări mitice ale fenomenelor naturale, care erau atribuite tot zeilor. El afirmă, de exemplu, că aşa numita zeiţă Irid (curcubeul) nu este altceva decât un nor colorat.
În locul acestor concepţii antropomorfe, prezente în credinţa populară, Xenofan propune o concepţie filosfică proprie, adică raţională a divinităţii, afirmând mai întâi de toate că există o singură divinitate, pentru că a fi Dumnezeu înseamnă a fi Fiinţa Supremă, iar Fiinţa supremă nu poate fi decât una. Acest Dumnezeu este unul ce nu a fost creat şi este etern. În mod sigur Xenofan nu gândeşte această Fiinţă ca pe o persoană ci mai degrabă ca o sferă deoarece este omogenă şi se identifică cu întregul univers, dând naştere unei forme de panteism.
Această divinizare a universului îl apropie pe Xenofan de gânditorii ionici. Se pare de altfel că şi el ar fi considerat că prinicpiul tuturor lucrurilor este pământul sau mai exact, un soi de amestec între apă şi pământ, sau noroi universal, din care provin toate şi toate se întorc. Din apă prin evaporare se formează norii din care prin incandescenţă iau naştere aştrii (soare, lună, stele), care se aprind seara şi se sting noaptea.
Xenofan accepta de asemenea şi limitele cunoaşterii umane deoarece susţinea că doar Dumnezeu dispune de o cunoaştere adevărată, în timp ce oamenii se bucură doar de opinii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu