Libertatea cuvântului pe care s-a stabilit un consens, cel puţin între democraţi, nu este oare prea des identificată cu singura libertate de expresie posibilă? Nu trăim într-un registru prea restrictiv din punctul de vedere al cuvântului? Libertatea cuvântului presupune ca el să poată circula cât mai liber cu putinţă. Invenţia democratică, constă în fapt, în decuparea, în spaţiul socialului, a unui perimetru în interiorul căruia se decide că toţi oamenii sunt egali, oricare ar fi inegalităţile care există în afara acestui perimetru.
Egalitatea, simetria constituie valorile fundamentale la care trebuie raportate, în interiorul acelui perimetru, cuvântul şi circulaţia lui. Fiecare are dreptul să se exprime liber, dar condiţia expresă a acestei posibilităţi este ca fiecare să aibă dreptul de a primi la fel de liber mesajele care circulă în acest loc egalitar. Acestor două libertăţi fundamentale trebuie să i le adaug dreptul de a transmite (libertatea de mediere). Astfel, libertatea cuvântului, departe la a se reduce, pur şi simplu, la libertatea de expresie, trebuie să fie privită în toate cele trei componente ale sale şi în complexitatea care rezultă de aici.
Este indispensabil să protejăm libertatea de expresie, după cum este la fel de indispensabil să protejăm libertatea de receptare. Or, instituţiile noastre democratice o apără cu trufie pe cea dintâi şi de-abia se interesează de soarta celei de-a doua. Posibilitatea de manipulare prin cuvânt ţine tocmai de acest dezechilibru. Nici o limită nu-i este fixată actului de actului de exprimare, mai ales de a exprima ceva spre a convinge. Limita convingerii este libertatea publicului de a se lăsa convins, tocmai aceea pe care o restrâng tehnicile manipulative. Această extensie a libertăţii cuvântului nu numai la libertatea de expresie, dar, în egală măsură, şi la libertatea de mediere şi, mai ales, la libertatea de receptare ar corespunde unei etape superioare a democraţiei şi, pe scurt, unei înfloriri a libertăţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu