sâmbătă, 6 martie 2010

ETICA

Reabordez subiectul eticii deoarece cu stupoare am descoperit că mulţi pseudointelectuali nu au capacitatea de a distinge subdomeniile eticii. De aceea reafirm şi subliniez că etica ca şi domeniu filosofic are în componenţa sa ETICA NORMATIVĂ, ETICA APLICATĂ ŞI METAETICA...
Dintre aceste subdomenii doar etica aplicativă se reflectă în COMPORTAMENTUL UMAN desemnând acţiunile umane realizate în virtutea unui comportament pe care fiinţa îl are. În acest sens cred că este necesar să contrazic opinia acestora conform căreia în filosofia creştină se distinge patru mari etici: catolică, ortodoxă, protestantă şi neoprotestantă.
Etica Catolică nu se distinge de cea ortodoxă iar argumetul conform căruia datorită a două etici distincte în cele două culte, occidentul catolic ar fi progresat din punct de vedere material iar orientul ortodox "a rămas în cocioabe de lut" este indemonstrabil şi nejust.
Consider sa aduc la cunoştiinţa tuturor că Marea Schismă a avut loc în 1054 şi că în secolele V-XI e.n. existau deja diferenţe economice mari dintre apus şi răsărit. În această perioadă occidentul avea palate şi catedrale de piatră cu o arhitectură deosebită iar orientul poseda "case de lut".
Existenţa acestor diferenţe se datorează:
  • în primul rând unor factori istorici (marile migraţii ale popoarelor barbare au afectat cu precădere orientul).
  • în al doilea rând factorilor comportamentali

Consider ca fiind în creştinism două mari etici:

  • etica tradiţională:

- etica catolică

- etica ortodoxă

  • etica reformistă:

- etica protestantă

- etica neoprotestantă

În acest sens dialogul inter-religios dintre cultul catolic şi cel ortodox poate frucutifica o posibilă unire datorită ideologiei asemănătoare (în aces sens mulţi teologi afirmă că cele două culte sunt BISERICI SURORI). Etica tradiţională se axeză pe magisteriu Biseriicii şi tradiţie (sunt arhicunoscute ordinele franciscane călugăreşti care propun un stil de viaţă sărac, umil şi fidel Bisericii) pe când cea reformistă se axează pe muncă, pe activitatea în sine (cfr. lui MAX WEBER, etica protestantă).