miercuri, 21 martie 2012

RIUF – cel mai mare târg de universităţi din Romania ajunge la Iasi

Romanian International University Fair este cel mai mare târg de universităţi din România şi Estul Europei şi, totodată, singurul din zona Moldovei.
Ajuns la a zecea ediţie, RIUF faciliteaza contactul universitatilor cu tineri interesati de continuarea studiilor atât în Romania, cât şi în străinătate. Elevii și studenții interesați de studiul în străinătate sunt așteptați pentru a discuta personal cu reprezentanți ai universităților internaționale și cu alți români studenți sau absolvenți ai acestora. De asemenea, pot să afle de la ei care sunt modalitățile de finanțare disponibile, care sunt oportunitățile ce pot fi fructificate într-un mediu educațional internațional și cum se desfășoară procesul de învățământ într-o altă țară.
În acest an, tinerii din regiunea Moldovei se vor întâlni într-o singură zi cu reprezentanţii a 30 de universităţi internaţionale (Belgia, Marea Britanie, Suedia, Olanda, Germania, Franta, Elveţia, Danemarca) şi din România (Univ. „Al. I. Cuza”, Univ. de Medicina si Farmacie, Univ. „Petre Andrei”).
Toti vizitatorii targului vor participa la tombola RIUF si vor putea castiga, prin tragere la sorti:
-      O excursie la munte
-      Invitatii la film
-      Un test IELTS gratuit
-      Pachete de carti
-      Pachete de materiale pentru pregatirea si sustinerea examenului de limba engleza
Pe www.riuf.ro elevii şi studenţii se pot înscrie la workshopuri dedicate studiului în străinătate.
RIUF va avea loc la Iaşi pe 22 martie, la Hotel Unirea, in intervalul orar 10-18. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu