Societatea modernă este într-o continuă aprofundare a valorilor propuse în diferite situaţii de diverşi ideologi. În această aprofundare se regăseşte însuşirea anumitor norme, percepţii, idei care să coordoneze activitatea desfăşurată de angajaţii instituţiilor publice. Prin însuşirrea acestor valori se înţelege în contextul utilitarist al societăţii hedonice în care ne consumăm existenţa, elaborarea unor coduri etice care să definească rolul instituţiei şi al valorilor pe care aceasta le promovează prin idei şi implicit în raporturile angajaţilor, pe care aceştia le au, pe de o parte cu instituţia care o reprezintă, iar pe de altă parte cu publicurile acesteia.
Etica ca şi studiu filosofic este raportat în trei domenii clar distinse, şi anume, metaetica, etica normativă şi etica practică. Demersul maieutic reprezintă cercetarea şi analiza conceptuală a problemelor referitoare la semnificaţia termenilor morali sau la natura, statul şi cognoscibilitatea valorilor morale obiective sau subiective. Etica normativă este un concept abstract ce desemnează un mod general de a face alegeri morale pe când ramura practică a acestei discipline este o încercare subiectivă şi individuală de a răspunde unor întrebări concrete privind modul comportamentului şi al acţiunii umane.
Orice instituţie publică trebuie să servească anumite interese sociale sau colective care să asigure binele public. Cetăţeanul, oricare ar fi el, contribuie cu anumite sume, mai mari sau mai mici, la menţinerea şi întreţinerea acestor instituţii (instituţie prezidenţială, parlamentară, fisc, şcolară, etc...). Însă angajaţii instituţiilor publice tratează contribuabilul cu respect, cu o atitudine generoasă? Cercetările sociologice demonstrează contrariul. Cetăţenii cu diverse probleme ce calcă pragul acestor instituţii sunt înjosiţi de demersul birocratic, realizat de anumite reguli şi norme impuse prin legi de pseudoaleşii noştri. Ţipete, cuvinte vulgare, plimbări de la un birou la altul, incompetenţa angajaţilor descriu ambientul din instituţiile publice.
Angajarea multora dintre funcţionari s-a realizat pe criterii politice şi nu profesionale. Profesionalismul a fost refuzat în favoarea nepotismului, relaţionismului corupt, ipocriziei şi incompetenţei. Majoritatea instituţiilor publice au criterii de angajare favorabile angajatorului şi defavorabile candidaţilor. Este relevant faptul că bineapreciatele universităţi române au promovat şi promovează în continuare, ani în şir nepotismul şi incompetenţa multora dintre angajaţi (profesori soţ, soţie şi copii laolaltă, asistenţi şi preparatori incompetenţi în plan pedagogic dar şi gnoseologic, secretare neprofesionaliste şi administratori corupţi).
Este lesne de înţeles motivul pentru care multe elite abandonează ţara natală în favoarea unei societăţi care apreciază valoarea ştiinţifică, culturală a persoanei. Moştenirea comunistă în instituţiile publice va continua multă vreme de acum în colo dacă liderii acestora nu vor aplica reforme pragmatice şi nepopulare în rândurile angajaţilor. Consider a fi necesară o clasificare a angajaţilor în funcţie de profesionalism, incompetenţii urmând a fi înlăturaţi din posturile lor în urma reformei.
Media abordează cu precădere în ultimul timp, reforma statului şi implicit a clasei politice, uitând, intenţionat sau neintenţionat, un aspect important şi anume, că orice reforma trebuie să înceapă din temlia ierarhiei statului, adică de la baza acestuia iar la baza oricărui stat nu este o clasă politică sau o instituţie prezidenţială ci anumite percepţii, idei, mituri, practici ale populaţiei care configurează anumite direcţii viitoare ale statului. Oare câţi ani vor trebui să treacă ca actualele practici imorale să dispară şi să se configureze un stat capitalist cu o viziune democrată în care şă se regăsească profesionalismul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu