Consumismul desacralizator

Ciclul sărbătorilor de iarnă al căror "initio" este identificat a fi cu prima duminică din advent (în tradiţia latină) şi Sfântul Nicolae (tradiţia bizantină) primeşte conotaţii consumiste în lungul proces de liberalizare a economiei integrate de piaţă, a cărei menire este de a manipula fiinţa umană, lăsând-o într-o umbră a relativismului contemporan în care sacrul devine profan. Ofertelor consumiste venite în flux continuu din partea societăţii capitaliste, post-capitaliste creştinii răspund într-un regim tragi-comic devenind incapabili să înţeleagă mesajul biblic al acestei sărbători, limitând în acest fel naşterea lui Cristos la produse industrializate, mesaje standarlizate, preţuri modice şi vacanţe/concedii plastice şi provocatorii. În acest context asistăm la o o simplă poveste re-actualizată a Crăciunului a cărui impact personal sau comunitar este irelvantă în plan spiritual. Pierdându-se în neatenţia generală a consumatorului, spiritul creştin al sărbătorii pierde anvergura şi reactualizarea divinului devenind o simpla semnificaţie de ordinul doi.

Din viabilitatea sărbătorii în plan comercial rezultă aducerea în prim plan a rolului economic al acestui eveniment anual, mai presus de activităţile spirituale desfăşurate de clerul riguros şi rupt el însuşi de sacralitate. Sentimentul alienării consumismului exacerbat şi efectele pierderii sensurilor spirituale fundamentale se fac simţite pe tot mai multe planuri. Necesitatea sacralităţii şi încercarea omului de a umple golul spiritual a devenit aproape inexistentă omului capitalist fapt dovedit de realităţile psiho--sociale. Dorinţa umană de "a fi" se manifestă din ce în ce mai mult numai în plan economic, iar schimburile comerciale şi schimbul de produse şi servicii au devenit vectori prin care nevoia de spiritualitate a individului se cere a fi satisfăcută. Sărbătoarea naşterii lui Cristos a devenit un simplu produs al respectului şi dragostei limitându-se de a fi percepută ca un brand supraevaluat care interacţionează profund la nivel emoţional cu consumatorul. Elementele cheie creştine, misterul şi sacrul, sunt înlocuite de concepte brand precum senzualitate şi intimitate, ce devin schimbul unei tranzacţii comerciale. În acest sens desacralizarea sărbătorilor de iarnă reprezintă efectul vizibil al unui fenomen mult mai profund. Loialitatea consumatorului faţă de Crăciun şi fenomenele emoţionale profunde şi complexe care însoţesc această relaţie pot fi explicate doar prin caracteristicile intrinseci ale "brandului desacralizator" şi prin efectele de succes ale diferitelor campanii de promovare a acestuia. Din această pricină desacralizarea sărbătorilor de iarnă se manifestă ca o dorinţă perversă a consumatorului prin trăiri afective manifestate în conturarea celui mai puternic brand occidental numit Crăciun. Societatea consumistă doreşte o uniformizare a culturii din interesele materiale şi economice ale unei oligarhii, ce refuză să cunoască cadrul de valori culturale şi religioase prin branduirea sărbătorii natale a divinităţii creştine, pentru care valorile morale sunt inexistente, ceea ce fac poziţionarea ofertei lor prin decadenţă morală.

Analizând profund fenomenul brand-uirii Crăciunului, tot mai vizibil în activitatea, în mentalitatea şi în comportamentul uman, constat existenţa a numeroşi factori, mijloace şi forme de desacralizare a sărbătorii naşterii lui Cristos. După provenienţa şi modul de desfăşurare a acestor factori, ei pot fi împărţiţi în două mari grupe: interni şi externi. Prima categorie de factori sunt generaţi de către necredinţă, relativism şi opoziţia (uneori dreaptă) anumitor persoane faţă de cler şi instituţiile ecleziale. A doua categorie este prezentată ostentativ pe căile mediatice care are drept scopuri principale înlocuirea valorilor religioase cu cele ale secularismului exacerbat şi crearea unui brand bine poziţionat în mintea cosnumatorilor, indiferent de apartentenţa religioasă. De aici reiese certitudinea că acţiunea de desacraliazare este o consecinţă directă, pe o parte, a promovării brandului Crăciunului, iar pe de altă parte a decadenţei religioase. Evidenţa acestui fenomen este în imaginarul colectiv internaţioanal ca o vitalitate excesivă din conduita personală a individului.