Despre iubire

De-a lungul timpului s-au scris foarte multe despre iubire... Cel mai elogiat sentiment, cel mai exprimat în poeme, cel mai pictat şi cu toate astea... nu poate fi cuprins. Nu poate fi cuprins deoarece iubirea este mult mai mult decât un sentiment, un poem sau o pictură. Iubirea este viaţa însăşi. Cuvintele, instrumente atât de puternice devin neputincioase în faţa acestei trăiri personale precum umbra unei flori în faţa unui munte.

Acolo unde ego-ul dezleagă, iubirea leagă ca o fundă roşie un buchet de flori; acolo unde frica se opune, iubirea se abandonează; acolo unde nu mai e loc de aspiraţie apare iubirea ca inspiraţie; acolo unde boala distruge, iubirea vindecă iar acolo unde lacrimile curg iubirea apare ca un zâmbet.

Atunci când cuvintele sunt de prisos, iubirea devine poezie; atunci când notele muzicale nu se mai aud, iubirea devine cântec; atunci când mângâierile se joacă, iubirea devine dans. Dar atunci când doar tăcerea dintre doi iubiţi vorbeşte... atunci putem spune cu adevărat că iubirea sărbătoreşte. Nu e nevoie de o zi anume în calendar. Nu e nevoie de Valentin's day sau de Dragobete.

Nu vorbesc ca un specialist în iubire, ci ca un suflet care a descoperit că iubirea e una singură; ea nu începe şi nu se termină niciodată, ea nu cunoaşte verbul a avea, ci doar a fi. Iubirea nu îl vede împărţit pe celălalt în calităţi şi defecte, ci îl vede ca pe un întreg; ea nu face diferenţa dintre bine şi rau, căci ea e dincolo de dualitate. Ea pur şi simplu este sau nu este. Iar dacă nu este... apare frica şi suferinţa...