- Dacă ai timp... i-am răspuns. Dumnezeu mi-a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea. Ce întrebări ai să îmi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească... iar apoi tânjesc iar să fie copii; că-şi pierd sănătatea pentru a face bani... iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu m-a luat de mănă şi am stat tăcuţi o vreme.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi căteva dinn lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc... şi că durează mai mulţi ani ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care se iubesc dar pur şi simplu nu ştiu să îşi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni pot să se uite la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat... am zis umil. Ar mai fi ceva, ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi mi-a zis:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu