Argumentul- forma estetică a manipulării

În actualul context post-capitalist este necesară o reabordare analitică a indicilor pragmatici, structurali şi simbolici într-o strânsă corelare cu actul lingvistic a ceea ce se prezintă a fi real, argumentat în discursurile culturale, sociale şi politice. Modelul propulsat trebuie să se identifice în trei mari registre constituiente care să se situeze ca fiind modalităţi practice ale oricărui tip de comunicare, şi anume: expresia, informaţia şi convingerea care au ca unic punct de referinţă, cuvântul. Referinţa menţionată, fiind o creaţie particulară a omului, trebuie să se legitimiteze, dincolo de orice universalitate existentă în peren, în două perspective care se completează reciproc, în abordarea actuală, prin performanţă discursivă şi intenţionalitate. În acest context cele două acţiuni îşi însuşesc sarcina de a plasa argumentul în sfera manipulării.

Atenuarea de autopercepere a actualei societăţi ca fiind comunicaţională şi transparentă întăreşte ideea clasării manipulării ca fiind ne-deontologică într-o lume a căror valori au standarde minime, palpabile. Mesajele, codificate de altfel, transmise de mediul politic, publicistic, cultural şi economic denigrează orice formă clasică sau parvenită a manipulării. În sprijinul ideii acesteia sunt aduse argumente practice, de către histrioniştii din sfera elitelor. În acest mod argumentul devine o formă estetică a manipulării care are menirea de a bloca şi truca afecte şi raţionamente prin intelectualism uzând de seducţie, relativism şi hipnoză. Obsesia cronică a consumului induce direct sau indirect, independent de valorile cu caracter normativ, ideea de plasa fiinţa umană în faţa discernerii, ceea ce este în sine un act just, însă argumentul pledat de către elitele histrionice realizează o manipulare sublimă a persoanei, ceea ce este un atac frontal la libertatea persoanei. Acest fapt se regăseşte latent în promovarea pseudo-individualismului contemporan prin diferite forme ale neo-xenofobiei, desincronizării sociale şi închiderii în sine. Incapacitatea individului de a decoda argumentul denotă o imbecilizare acută a societăţii care promovează în numele unor interese meschine ignoranţa culturală. În acest sens este relevant promovarea erotismului accerb, al show-ului mediatic în detrimentul unei educaţii formale sau non-formale a omului. De aici reiese în mod just dacă rolul argumentului e cu adevărat de a demonstra ceea ce este corect/incorect, adevărat/fals? Oare acesta nu este o modalitate de a exercita o formă de putere asupra interlocutorului? În acest context este benefică dihotonomia dintre argument şi manipulare?

O analiză minimă, deducţionistă de altfel, relevă faptul că în argument se foloseşte un amalgam cognitiv prin resursele limbii pentru a demonstra veridicitatea unui fapt. Eficacitatea acestuia se limitează în acest sens doar la metodă, cuvinte şi simboluri pentru a fi determinaţi să acţionăm în plan gnoseologic sau praxiologic într-un anumit fel, ceea ce ne direcţionează către un determinism din sfera actualei logici economice, politice şi sociale. Comunicarea, în actualul context, nu este oare decât un act manipulator, o strategie persuasivă? Şi de aici ia naştere această nouă concepţie ce susţine că argumentul este o formă estetică a manipulării într-o societate a cărei re-sentimente faţă de orice formă de manipulare sau îndoctrinare sunt maxim utilizate.