Iubirea se construieşte

Anumite persoane simt dorinţa profundă ca relaţiile de iubire să fie construite în concordanţă cu anumite principii de respect, incredere, adevăr şi solidaritate. Mulţi dintre noi manifestă aspiraţia de a construi raporturi autentice de prietenie, de a cunoaşte iubirea adevărată, de a întemeia o familie unită, de a ajunge la o stabilitate personală şi o siguranţă reală, care să poată garanta un viitor senin şi fericit. În acelaşi timp dorim să ne facem simţită prezenţa ieşind la vedere pentru a intra în amplitudinea posibilităţilor fiinţei umane. Asta denotă faptul că suntem tineri şi dorim ceva mai mult decât cotidianitatea obişnuită a unui serviciu sigur şi simţirea dorinţei pentru ceva ce este realmente mai mare. Însă acesta e doar un vis care dispare atunci când ajungem adulţi cognitiv? Devine acesta insuficient?

Actuala cultură dominată de un hedonism extremist promovează relativismul. tinzând să excludă adevăratele valori ale familiei, ale iubirii considerându-le fără o relevanţă socială. În timp ce ansamblul de valori care stau la baza societăţii europene provine din o cultură creştină ce promovează deminitatea persoanei, sesnul solidarităţii, muncii şi al familiei constat cu amărăciune o eclipsă totală de asumare a valorilor, o anumită amnezie, dacă nu un refuz total de negare a principilor morale şi a valorilor ce stau la construcţia benefică a societăţii. Este vital pentru binele nostru de a avea rădăcini puternice, fundamente solide în valorile morale şi nu în normele sociale promovate de relativismul mercantil. Este foarte adevărat că mulţi tineri nu au referinţe stabile pentru a construi viaţa lor, devenind nesiguri în deciziile lor. Relativismul răspândit, conform căruia totul se echivalează şi nu există nici un adevăr, nici un punct de referinţă absolut, nu generează adevărata libertate ci instabilitate, conformism la modelele momentului. De aceea e nevoie de a construi puncte ferme pentru a face alegerile noastre şi a construi propria viaţă, oferind un reper moral şi social celor ce ne vor preceda. În acest context devine o necesitate, un "fatalism benefic" construirea de relaţii ce au ca fundament iubirea dintre bărbat şi femeie.

Construirea iubirii presupune ca ea însăşi să devină pentru noi o lege sublimă a vieţii al cărei fundament trebuie identificat a fi în respect, încredere, dăruire, tandreţe, solidaritate, sacrificiu, fidelitate, iertare, comunicare şi continuitate. Numai privind în profunzimea fundamentului ei putem construi o relaţie durabilă care să devină reper pentru cei ce ne vor preceda. Impedimentul egoismului nostru, greu de înlăturat de altfel, nu este altceva decât un factor care poate fi înăbuşit doar prin dorinţa de a construi un viitor consacrat binelui comun dintre bărbat şi femeie. Această construcţie are ca pilon central dăruirea căci nu se poate să existe o relaţie serioasă care să nu accepte altruismul. În acest sens doresc să închei prin a concluziona că o societate fără iubire, altruism este destinată auto-distrugerii căci "acolo unde dragoste nu e, nimic nu e".