Concepţia politică a lui Augustin şi Toma de Aquino

De la modelul etico-politic, unde problemele guvernării se raportau în permanenţă la ideea realizării binelui public, a dreptăţii, a ordinii şi a armoniei în cetate, s-a trecut în evul mediu la modelul teologic-politic, reprezentat în primul rând de Sf. Augustin şi de Sf. Toma de Aquino. Politicul este văzut ca o capacitate de organizare a comunităţilor omenesti după legea dreptăţii, inspirată de divinitate. Problema centrală pentru organizarea politică a lumii creştine a fost aceea a raportului dintre autoritatea laică şi autoritatea eclezială.

Sf. Augustin este unul dintre cei mai influenţi gânditori creştini, dacă ţinem cont de faptul că platonismul a influenţat gândirea medievală prin intermediul său. Modelul teologico-politic este foarte bine conturat în opera De civitate Dei a Sf. Augustin. Concepută iniţial ca o scriere polemică faţă de acuzaţiile aduse creştinilor de către păgâni, De civitate Dei, a devenit un răspuns providenţial şi genial al Bisericii Creştine Occidentale la provocările viitorului iar idealul augustinian a constituit punctul de plecare pentru construirea unei noi civilizatii. Sf. Augustin plasează istoria pe o axă temporală liniară, care începe potrivit dogmei creştine de la facerea lumii de către Dumnezeu (Geneza Biblică) şi se termină în momentul Judecăţii de Apoi (Escatologia). Datorită păcatului originar întreaga creaţie divină se scindează în două:

 cetatea terestră  cetatea lui Dumnezeu.

Cetatea lui Dumnezeu devine pentru creştinii occidentali un crez istoric, un deziderat ce trebuie transmutat din sfera teologică şi spirituală în lumea reală, temporală, politică. Transformând idealul augustinian întrun obiect terestru concret, Biserica Occidentală se transformă la rândul ei întrun stat terestru a lui Dumnezeu pe pământ, spiritual şi temporal totodată, condusă de către Suveranul Pontif , considerat locum tenes Christi .

Organizarea socială a societăţii apusene este subordonată aceluiaşi scop al edificării cetăţii lui Dumnezeu. Datorită acestei organizări sociale a societăţii, Biserica îşi asumă un rol catolic . Calugări misionari şi civilizatori totodată vor porni prima cruciadă spirituală a Bisericii Occidentale prin creştinarea şi organizarea noilor popoare ale Europei apusene. Aceştia întemeiază noi mănăstiri, adevărate cetăţi ale spiritului, unde vor zidi temeliile culturii occidentale. Influenţa lor nu este numai spirituală ci şi politică. Este de reţinut faptul că după căderea Imperiului Roman de Apus în 476, Biserica Occidentală în frunte cu Pastorul ei Suprem a păstrat şi transmis cultura romană, noilor popoare ce s-au stabilit în Europa.

Toma d'Aquino , un alt reprezentant de frunte al ideologiei politice clericale, a încercat să fundamenteze, în lucrările sale "Despre legi", "Despre regat" şi "Summa Theologiae", suveranitatea puterii papale. El a enunţat principiul "armoniei" dintre ştiinţă (întemeiată pe raţiune), şi religie (întemeiată pe credinţă), afirmând că ştiinţa şi filosofia tind spre adevărul unic, care este promovat de religie.

În lucrarea "Despre regat", Toma d'Aquino arată că "În legea lui Christos, regii trebuie să fie supuşi preoţilor" , dar prevenea, în acelaşi timp, că din supunerea puterii civile faţă de cea ecleziastică nu trebuie să rezulte şi absorbţia statului de către Biserică. Conform concepţiei sale, originea şi legitimitatea puterii rezidă în divinitate, dreptul poporului de a se guverna singur decurgând din voinţa divină.

"Summa Theologiae" (1266-1273) este considerată, pe bună dreptate, cea mai prestigioasă sinteză a teologiei şi filosofiei catolice medievale. În conţinutul ei, autorul a făcut distincţii între diferite tipuri de legi, specifice jurisdicţiei statului şi jurisdicţiei Bisericii, pledând pentru armonizarea acestora. Gânditorul catolic a relevat, astfel, existenţa legii eterne (ca expresie a înţelepciunii divinităţii, lege ce guvernează întregul cosmos), legii divine (aşa cum este exprimată în scrierile sfinte), legilor naturii şi legilor umane pozitive (care servesc realizării unei vieţi sociale paşnice).

Totalitatea legilor umane trebuie să aibă drept scop binele comun al cetăţii sau al statului. Legea umană este promulgată de cârmuitorul comunităţii în conformitate cu regimul politic particular al acesteia. În opinia lui Toma d'Aquino, monarhia este cel mai bun regim politic, cu condiţia să aibă caracterul unui guvernământ mixt, format din nobili şi sfătuit de aceştia, şi să reflecte opiniile înţelepţilor, ale bogaţilor şi ale întregului popor. Organizarea eficientă a puterii într-o cetate sau într-un regat se realizează numai atunci când conducătorul unic este virtuos şi este ales de cei care i se subordonează.

Dacă în scrierile sale timpurii, d'Aquino a susţinut că legile iraţionale, instituite nu de suverani animaţi de binele obştii, ci de tirani ce se preocupă doar de interesele proprii, nu sunt obligatorii, ulterior şi-a nuanţat atitudinea. În "Summa Theologiae", el a completat referirile anterioare pe această temă, spunând că dacă dezordinea şi tulburările ce s-ar isca în urma rasturnării tiranului de către comunitate ar determina prejudicii şi dereglări şi mai mari decât cele existente, răsturnarea cârmuirii nu este indicată .

Toma d'Aquino a justificat teocraţia. În acest sens, el a arătat că autoritatea politică trebuie să se armonizeze cu autoritatea religioasa, autonomia celei dintai fiind limitata de subordonarea necesara a vietii pamantesti fata de viata eterna, in intelesul crestin. Interesele comune ale credinciosilor si binele lor spiritual au fost plasate de teologul catolic in sfera de competenta a Bisericii, ca educator ce promoveaza viata intru virtute; in felul acesta, el a pledat in favoarea armoniei dintre cele doua jurisdictii, a bisericii si a statului in cadrul comunitatii crestine. Fericirea pamanteasca trebuie promovata in asa fel, incat sa duca la fericirea din ceruri.

Modelul etico-politic, datorita fondarii sale de catre filosofi greci (Socrate, Platon si Aristotel) a marcat crearea unui nou model, teologic-politic in evul mediu datorita fondarii Bisericii Crestine, ai carei ganditori au preluat numeroase idei din operele filosofilor greci. Cultura greco-romana a influentat intrun mod decisiv cultura crestina care a considerat nu pana de mult filosofia est ancila teologiae (filosofia este slujitoarea teologiei).