Primul sistem filosofic imperfect

Una dintre problemele fundamentale ale istoriei filosofiei este originea acestei ştiinţe denumită filosofie. Premisa de la care cercetarea mea a pornit a fost identificarea unor idei sau aspecte filosofice în cultura mesopotamiană şi cea egipteană. Clarificând acest aspect, nu îmi rămâne decât să continui cercetarea mea în orientul îndepărtat, pe meleagurile Indiei, unde conform cercetărilor istorice se regăseşte literatura vedică veche ce cuprinde pe lângă noţiunile religioase un sistem filosofic imperfect, datând cu ceva secole înaintea primelor idei greceşti. Părţile cele mai importante ale Vedei sunt situate din punct de vedere istoric de către unii oameni de ştiinţă începând cu secolul al XV-lea a. e. n., deşi forma finală scrisă pe care o aprofundăm astăzi s-a conturat în jurul secolelor V-III a. e. n.. Certitudinea ştiinţifică demonstrează că în decursul istoriei, investigaţia şi analiza filosofică al Vedei, va scinda cultura indiană datorită apariţiei unor şcoli filosofico-religioase ortodoxe sau neortodoxe ce vor specula filosofic uneori apropiat sau total diferenţiat din punct de vedere dogmatic. Sistemele clasice ortodoxe ale filosofiei indiene sunt reprezentate de către: samkhya (reprezentată de şcoala enumerativă), yoga (şcoala lui Patanjali ce preia metafizica samkhyastă), nyaya (elaborată de şcoala logică), vaisesika (şcoala atomistă indiană), vedanta (numită şi Uttara Mimamsa) şi mimamsa (şcoala exegetică a vedei), pe când în sistemele neortodoxe se numără a fi budismul, jainismul şi materialismul. Perioadei vedice a filosofiei indiene (1500-600 a. e. n.) îi urmează perioada epică ce se situează între 600 a. e.n. şi 200 e.n. şi cea sutrică (după 200). Este de remarcat şi o abordare a filosofiei politice în Artahasastra prin temele aprofundate, arta guvernării, strategia militară şi economia politică.

Filosofia samkhyastă prezintă o concepţie dualistă a lumii în două principii eterne şi necreate intitulate, purusha adică spiritul pur şi prakriti, materia, din convergenţa cărora este creeată lumea, această concepţie fiind totodată fundamentul teoretic al sistemului ortodox, yoga. Yoga se defineşte ca fiind o metodă practică de înfâptuire a salvării prin admiterea existenţei unui zeu presonal suprem şi prin eliberarea spiritului pur de materie (prin concentrare, meditaţie şi asceză) în opt trepte (cinci necesare trupului şi trei introspecţiei spirituale). Nyaya reprezintă abordarea logică a unui subiect examinându-se critic 60 de categorii fundamentale în care poate fi organizat şi studiat universul discursiv al cunoaşterii umane. Existenţa a nouă realităţi eterne (timp, spaţiu, suflet, minte, eter, pământ, apă, aur şi foc) din care se compune substanţa matrice a universului reprezintă vaisesika. Sistemul ortodox mimasma se defineşte ca fiind un ansamblu de reguli al căror rol este să dea o interpretare adecvată Vedei cu scopul de a determina natura acţiunii conforme cu legea divină. Doctrina lui Siddharta Gautama va da naştere unei noi religii non-teiste ce presupune o experienţă religioasă prin practica eliberării de durere, având drept element esenţial, meditaţia. Elementele componente ale lumii, sufletele individuale şi substanţa inanimată constitue un element central al jainismului ce neagă existenţa lui Dumnezeu şi consideră că ciclurile cosmice sunt eterne. Materialismul indian identificat în Charvaka admite ca fiind cauza fenomenelor materia care coincide cu fiinţa.

Termenul veda semnifică cunoaştere şi face referire la cunoaşterea divinităţii, conform tradiţiei indiene. Consturcţia literaturii vedice implică patru culegeri de texte arhaice ce fac referire la: Rig-veda (imnuri), Sama-Veda (cântări), Yajur-veda (sacrificii) şi Atharva-veda (formule magice). În introducere am acordat o atenţie celui de al CXXIX-lea imn al Rig-vedei X, ce prezintă o cosmogonie şi metafizică specială. În cele ce urmeză vom analiza dizertaţiile filosofice ale culegerii de texte intitulată, Upanişade. Vedanta analizează texte fundamentale din Brahmasutra pe care le interpretează, dând naştere şcolilor mai sus amintite.

O analiză pragmatică ale acestor texte filosofice demonstrează că înţelepciunea lor o depăşeşte pe cea a vedelor, accentuând că scopul exitenţei umane constă în eliberarea din ciclul naşterilor prin cunoaştere, ceea ce duce la absorţia în Brahman. Brahmanul reprezintă realitatea eternă în care totul există şi din care absolut tot îşi are originea. Acesta reprezintă un spirit infinit, fără formă care primeşte ceea ce îi este oferit şi care este acelaşi cu Unul, din imnul al CXXIX-lea al Rig-vedei X. Doctrina filosofică prezentată conţine o multitudine de opinii care afirmă diferite meditaţii ce se disting în diverse demersuri speculativ-filosofice. Unul reprezintă o fiinţă primordială, eternă, fiind identificat cu Universul însăşi, în unele dizertaţii filosofice, pe când în altele îl vedeau în persoana lui Puruşa, gigantul primondial. Totuşi aceste dizertaţii filosofice nu fac o distincţie clară dintre, brahman şi atman. Dacă brahman reprezenta Unul primondial, termenul de atman face referire la existenţa individuală a sinelui ca sens al esenţei sale propriu-zise. Conform speculaţiei filosofice indiene, brahmanul se identifică cu atmanul. Brahman se relevează ca fiind Unul, distins de Cosmos, transcendent în acelaşi timp şi omniprezent în realităţile cosmice iar ca atman locueşte în inima omului, identificându-se în aecastă ipostază ca fiind sinele adevărat şi fiinţa universală în acelaşi timp. Alte interpretări ale dizertaţiilor filosofice afirmă că după moarte atmanul se uneşte cu brahmanul realizând astfel o nemurire impersonală, sinele contopindu-se astfel cu Fiinţa primă. Trebuie specificat că această contopire a atmanului cu brahmanul nu este un raţionament al gândirii filosofice indiene, ci un exerciţiu spiritual. Acest exerciţiu spiritual se realizează în virtutea unei lumini interioare, ce reprezintă imaginea Fiinţei primondiale.

Brahmanismul sistemează religia vedică şi o aprofundează prin intermediul speculaţiei metafizice folosindu-se de interpretări alegorice şi mistice. Varinatele cosmologice ale brahmanismului, nu fac decât să realizeze un sistem filosofic îmbinat cu cel teologic în încercarea de a sistematiza religia hindusă. Pluritatea cosmologiilor abordează o gamă diversificată de tradiţii ce prezintă o teogonie autentică şi o geneză antropologică. Cosmologia autentică indiană asemenea celorlalte teorii arhaice despre originea universului, nu este decât o moştenire transmisă din generaţie în generaţie din preistorie. Modul de abordare al acestei cosmologii denotă probleme filosofice conceptualizate în textele religioase ale religiei hinduse. Diversele teme cosmologice prezentate în Upanişade, prezintă tradiţii bogate ale culturii orientale.

O analiză pragmatică a acestor texte antice relevează faptul că filosofia indiană antică se diferenţiază de filosofia greacă care şi-a început cercetarea de la anumite preocupări ştiinţifice sau metafizice, extinzându-se mai apoi la problemele morale, gnoseologice, epistemologice, politice şi logice, prin abordarea problemelor religioase şi teologice. Iluminarea descrisă de cele patru vede provine din cunoaşterea eternului adevăr, care se diferenţiază de adevărul biblic, propus de creştinism. Obiectul de studiu al vedei reprezintă definiţia principiilor ultime ale universului din Upanişad, şi anume: lumea, sufletul şi absolutul, şi examinarea interpretativă a izvoarelor revelate.