Il primo amore non si scorda mai

Il primo amore non si scorda mai...

Iubirea mea dintâi au fost cuvintele mazgâlite pe hârtii şi culese din coşul de gunoi... Idei, noţiuni, concepte briliante corelate între ele şi care suscită lungi meditaţii şi reflexii al căror scop este de a mă forma într-un spirit pasional al lecturării şi maturizării mele cognitive.

Iubesc filosofia, iubesc cuvintele, iubesc să mă mir şi să mă îndoiesc de tot, de a mea existenţă, de a ta putere şi de al lui logos... A mea filosofie e al meu crez, e reperul primondial după care eu îmi ghidez întregul raţio unde doar eu concep.

Concep şi corelez idei în care sa-mi ghidez spiritul şi gândul. O lume întreagă e doar a mea căci e parte din a mea gândire. Zbor şi culeg pentru a reflecta şi a construi un paradis efemer şi păcătos în care tu nu mai exişti ci te anulezi pentru că nu ştii sa iubeşti şi să formezi o lume a ideilor care prind viaţă nu devin reale. Realitatea e doar o imagine vagă ce ascunde un infern dureros pentru noi toti.

Peniţa e gândul meu ce zboară pe o coală albă care eşti tu... Tu eu eşti pagina pe care eu scriu cu gândul pentru a-ţi reda libertatea sufletului. Sufletul tău tânjeşte după bani şi plăceri dar oare gândul tău crează o filosofie particulară, pe care să o aplice efemer? Timpul reprezintă bani dar eu sunt liber în paradisul meu efemer şi păcătos prin gândul ce stopează şi reduce totul la un singur lucru: la a mea existenţă. Totul e în zadar dacă eu nu creez căci a nu crea este echivalentul unui a non exista. Creez gânduri, cuvinte, sentimente, sunt un Dumnezeu în paradisul efemer dar un Dumnezeu păcătos pentru că eu nu ştiu să iubesc... Iubesc şi urăsc, exaltez şi detest incapacitatea de a ajunge pe culmile unei raţiuni pragmatice. Pragmatic sunt în a mea lume în care eşti şi tu, e şi logosul primondial e şi spiritul cognitiv. În paradisul efemer creez nu pntru posteritate, nu pentru ştiinţă, ci pentru spiritul filosofic înnăscut în mine.

Peniţa e gândul ce zboară acolo unde nu sunt limite şi constrângeri sentimentale, afrodisiace sau raţionale. M-am lăsat sedus de gândul ce problematizează existenţa personală a fiinţei ca fiinţă, a neantului ca neant, a timpului ca timp şi a fericirii ca fericire. Caut, scormonesc, răsfoiesc cu peniţa în mine, în tine, în logos pentru mine, tine şi logos. Povestea mea e penita mea... Penita mea e gândul meu... Gândul meu e logosul tău...

Cuget, gândesc, raţionez, conceptualizez şi elaborez un paradis lumesc, efemer şi păcătos în care limita e logosul final ce nu va fi atins nici de mine, nici de tine, nici de logosul primondial deoarece prin natura sa logosul conduce spre un infinit ce eu îl doresc dar nu îl voi putea materializa sau conceptualiza pentru că eu însumi sunt materie şi concept. Păcatul meu e logosul deoarece l-am instrumentalizat. În construcţia sa logosul nu poate deveni un instrument deoarece e PRIMONDIAL şi FINAL. Şi iubesc filosofia, şi iubesc logosul şi gândul şi cuvintele si paradisul efemer şi păcătos pe care tu îl cauţi dar nu îl găseşti pentru că eşti prea orb să observi că realitatea este o imagine vagă ce ascunde un infern dureros. De aceea iubeşti realitatea dar deteşti micul infern cunoscut din aceasta. Adevărul doare şi de aceea preferi să accepţi o realitate care în fapt nu este decât o imagine vagă a unui infern dureros şi pentru tine şi pentru mine. Gândul e peniţa mea iar tu nu eşti decât coala pe care eu imprim litere, cuvinte, propoziţii şi fraze. Peniţa mea şi a altora te modelează, te creează, te limitează, te manipulează...

Construieşte şi distruge paradisul tău efemer şi păcătos în care gândul să fie peniţa ta iar logosul puterea ta... Aici zbori, vsezi, iubeşti şi raţionezi... Raţionezi, corelezi şi instrumentezi... Aici iubeşti filosofia, aici iubeşti logosul, te iubeşti pe tine şi pe mine totodată...